ro
/
it  
 
 
 programe
 academia
 biblioteca
 bursieri
 arhiva programe
 cursuri romana
 asociatia AARR
 contact

mai mult:
 
 
 
 Berlin
 Bruxelles
 Budapest
 Istanbul
 Lisabona
 Londra
 Madrid
 New York
 Paris
 Praga
 Roma
 Stockholm
 Tel-Aviv
 Varsovia
 Venetia
 Viena
 

"Aurul antic din România. Înainte si dupã Traian". Expozitie deschisã la "Museo
dei Fori Imperiali (Mercati di Traiano)" între 17 decembrie 2010 si 3 aprilie 2011
O vizitã virtualã ghidatã de prof. Mihai Barbulescu

Cum au ratat romanii 5 kg de aur?

În jurul anului 300 p. Chr. soldatii romani construiau pe malul Dunarii, la Hinova (jud. Mehedinti, în sud-vestul României), o mica fortificatie. Peste aproape 1700 de ani, arheologii au cercetat fortificatia romana si au constatat, cu stupoare, ca la doar un metru distanta de fundatia incintei romane era ascuns un mare tezaur. Într-adevar, erau bratari, coliere, o diadema, mii de perle si de aplice pentru îmbracaminte, în total aproape 5 kg de aur.
Prin urmare soldatii romani s-au aflat foarte aproape de o descoperire senzationala. Dar n-au avut noroc. Ce-ar fi crezut despre obiectele de aur daca le-ar fi descoperit ? Nu stim cu precizie, desi autorii antici mentioneaza „descoperiri arheologice” facute de romani. De exemplu, despre uneltele preistorice cioplite din piatra credeau ca sunt materializarea fulgerului divin al lui Iupiter, ca la locul unde cadea fulgerul aparea un topor ori o alta unealta din piatra.
Daca romanii n-au avut noroc, au avut în schimb arheologii, care au gasit astfel cel mai bogat tezaur din preistorie descoperit vreodata pe teritoriul României. Tezaurul dateaza din epoca fierului (Hallstatt).

Adevaratul pestisor de aur
Oare scitii, aceasta populatie preistorica, originara din sudul Siberiei si care, prin secolele VII – IV a. Chr, au înaintat spre Europa, în nordul Marii Negre si apoi mai departe pâna în Transilvania si Pannonia, cunosteau povestea pestisorului de aur ? Cine n-a auzit de bogatele morminte tumulare (kurgan) scitice din Rusia, în care regii scitilor, acoperiti cu podoabe de aur, se înhumau împreuna cu sotiile lor, cu servitorii, cu caii, toti ucisi cu ocazia înmormântarii stapânului ?
Poate ca unui asemenea aristocrat scit i-a apartinut marea garnitura din tabla de aur, lunga de aproape o jumatate de metru, reprezentând o fiinta fantastica: un peste cu cap de mistret. Este un exemplar tipic pentru rafinamentul artei scitice din sec.IV a. Chr. Obiectul a ajuns, probabil ca prada de razboi, într-o fortificatie apartinând traco-getilor, la Stâncesti (jud. Botosani, în nord-estul României).
Romanii si aurul Daciei
Cassius Dio, un istoric roman din secolul al III-lea p. Chr., relateaza ca înaintea razboaielor cu romanii, regele dac Decebal ar fi ascuns tezaurul regal în albia unui râu care curgea în apropierea capitalei sale, Sarmizegetuza. Dar Bicilis, unul din apropiatii lui Decebal si unul din putinii care stiau locul unde era ascuns tezaurul, a tradat secretul romanilor, astfel ca acestia, la sfârsitul razboaielor de cucerire a Daciei, în anul 106, au dus la Roma tezaurul dacilor. Autorii din antichitate dau cifre astronomice când vorbesc despre cantitatea de aur si argint din acest tezaur, iar istoricul Jerôme Carcopino a tras concluzia ca era vorba de 165 tone de aur si 330 tone de argint.
Oare romanii au pus mâna pe tot aurul dacilor ? E adevarat ca forul lui Traian din Roma s-a construit din prazile uriase de razboi aduse de împaratul învingator. E adevarat ca unele scene de pe Columna traiana par sa ilustreze transportarea acestui tezaur la Roma.
Iar arheologii nu mai stiau ce sa creada: toate bijuteriile dacice pe care le descopereau erau din argint, ca si cum aurul ar fi fost la daci monopol regal, depus în tezaurul luat mai apoi de romani... Pâna când s-au facut descoperirile senzationale din ultimii ani, de la Sarmizegetusa, misterioasa capitala a dacilor, unica în lume prin sanctuarele sale: bratari spiralate din aur, cu capetele în forma de cap de sarpe stilizat, grele de aproximativ un kilogram fiecare... Deci nu tot aurul dacilor a fost descoperit de romani. Arheologii mai au, prin urmare, mult de cercetat si sperante în descoperiri spectaculoase.
La Germisara, ca la Fontana di Trevi
Romanii au amenajat la Germisara (azi Geoagiu, jud. Hunedoara, în sudul Transilvaniei) izvoarele termale, construind un complex termal, cu patru bazine sapate în stînca, cu canale de deversare, cu spatii sacre etc. Izvoarele cu proprietati curative de aici erau puse sub protectia Nimfelor, dupa cum dovedesc ofrandele descoperite. Într-unul din bazine s-au descoperit, în nispul de pe fundul bazinului, peste 600 de monede, aruncate de vizitatori. Sperau, probabil sa se întoarca...
Tot acolo, pe fundul unui bazin, s-au descoperit opt placute votive din aur, dedicate Nimfelor si zeitei Diana. Asemenea ofrande din tabla de aur sau argint, cu forme inspirate de elemente vegetale, sunt cunoscute în Imperiul roman prin câteva zeci de descoperiri. Lotul de opt piese de aur de la Germisara este printre cele mai bogate din lumea romana.
Ce tezaur, ce istorie !
La Pietroasa (jud. Buzau, în nord-estul Munteniei) doi tarani, în 1837, au descoperit întâmplator cel mai celebru tezaur antic de pe teritoriul României. Deoarece printre piese se aflau câteva fibule acviliforme, tezaurul e cunoscut cu denumirea populara „Closca cu puii de aur”. Tezaurul este compus din vase si podoabe de aur. Initial avea 22 de piese, din care se pastreaza acum doar 12, cântarind 19 kg de aur. A apartinut casei regale vizigote sau ostrogote si a fost ascuns probabil în prima jumatate a sec. V p. Chr.
Tezaurul a cunoscut o istorie zbuciumata. Descoperitorii au murit în închisoare, în timp ce cumparatorul tezaurului a scapat, desi distrusese si vânduse o parte din obiecte. Tezaurul a intrat astfel în posesia statului român si a fost atractia principala a pavilionului românesc de la Expozitia Internationala de la Paris, din 1867. Câtiva ani mai târziu, un student în teologie fura tezaurul din muzeul de antichitati din Bucuresti. A fost gasit la student acasa, ascuns în pian... În 1884 obiectele au scapat miraculos dintr-un incendiu. În timpul primului razboi mondial, tezaurul României este trimis în Rusia, spre a fi pus la adapost. Dar dupa revolutia din 1917 din Rusia, relatiile româno-sovietice devin încordate si Uniunea Sovietica a confiscat tezaurul românesc. Abia în 1956 o parte din tezaur este restituit României. Printre altele, s-a întors „acasa” atunci si „Closca cu puii de aur”.
Europa, sec. V p. Chr.: aceleasi podoabe la toti „barbarii” germanici
La Apahida (jud. Cluj, în centrul Transilvaniei) s-au descoperit întâmplator, în 1889 si în 1968, doua morminte de înhumatie, apartinând, dupa inventarul lor fastuos, unor regi germanici, probabil gepizi, din sec. V p. Chr. În cel de-al doilea mormânt, obiectele de aur cântaresc aproape 2,5 kg. Cel înmormântat era un barbat deosebit de înalt (190 cm !).
În primul mormânt fusese îngropat regele Omharus, sau Omahar (numele e scris pe un inel). Podoabele acestuia sunt foarte asemanatoare cu acelea descoperite în mormântul regelui franc Childeric (decedat în anul 481 si înmormântat la Tournai, Belgia). Probabil ca aceste podoabe erau lucrate în Imperiul roman (poate în ateliere constantinopolitane), la comanda speciala a aristocratiei „barbare”. Pe aur se aplicau pietre semipretioase colorate, montate „cabochon” si, mai ales, în tehnica „cloisonné”.
Unele descoperiri (fibula de aur cu semnul crucii în mormântul lui Omharus, fibula imperiala romana cu onix dintr-un tezaur de la Simleu Silvaniei, Transilvania) erau, probabil, daruri pe care împaratii romani le faceau acestor sefi „barbari” ce dobândisera statutul de federati ai Imperiului roman.
O printesa gepida din Transilvania
Spre anul 500 p. Chr., castrul legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa (azi Turda, în Transilvania centrala) era în parte ruinat, caci legiunea îl parasise înca din timpul împaratului Aurelian (270 – 275). Printre constructiile semiruinate s-au adapostit gepizii, o ramura a gotilor. Fostele terme din castru, un edificiu impunator, erau înca în picioare si poate ca fusesera transformate în „palatul” unui sef gepid, asa cum s-a întâmplat si în alte orase din Imperiul roman unde patrunsesera „barbarii” germanici în sec. V p.Chr.
Aici, în fostele terme ale castrului legionar, a fost înmormântata la sfarsitul secolului al V-lea, ori la începutul secolului VI, o aristocrata gepida. Fusese îmbracata cu o camasa sau rochie lunga de in, brodata cu margele din stica în dreptul bustului. Rochia se încheia în fata cu un snur de care atârnau margele mari din chihlimbar. Peste rochie avea un „peplos” de lâna, prins pe umeri cu doua fibule uriase (lungi de 25 cm) din argint. La brâu avea o centura cu o catarama din aur, argint si pietre semipretioase (almandine, o specie de granate). De aceasta centura erau atârnate o oglinda de metal si un pieptene de os. În urechi purta cercei de aur cu almandine. Din încaltaminte s-au mai pastrat cataramele de argint. Apoi întregul corp a fost acoperit cu un giulgiu de in si depus într-o groapa îngusta, chiar în fostele latrine ale termelor... Femeia traise vreo 35-45 de ani, fusese mica de statura si, spun antropologii, nascuse de mai multe ori.
Cine a fost ? Datorita podoabelor cu care fusese îngropata, care însumeaza aproape 700 g de argint si vreo 30 g de aur, trebuie sa o consideram o aristocrata. Poate ca era o „ruda mai saraca” a regilor germanici îngropati la Apahida, la vreo 40 km departare de Potaissa. În mormintele lor, podoabele din aur erau mult mai consistente.
Dar am putea-o asemana pe printesa de la Potaissa cu un personaj istoric cunoscut: Arnegunda, sotia regelui franc Clothar I, asadar nora lui Clovis. Aceasta a murit pe la 565 – 570. În mormântul ei de la Saint-Denis s-au gasit doua fibule, cercei, o catarama, trei ace si un inel, care cântareau vreo 400 g de argint si 120 g de aur. Caci „barbarii” erau cu totii, cum spunea Ammianus Marcellinus despre huni, „aprinsi de o nemarginita lacomie pentru aur”...
 
 
 
Visitors of this page from 1st January 2009:
Website counter
 
 
Valle Giulia, Piazza José de San Martin, 1 00197 Roma
Telefono: 00-39-06-320.80.24;  00-39-06-320.15.94;  00-39-06-977.49.813;  00-39-06-977.49.814  00-39-06-977-49.815
Fax: 00-39-06-3216964 E-mail: accadromania@tin.it; accadromania@accadromania.it; accadromania@hotmail.com
Web site: www.accadromania.it