|
|
"Aurul antic din România. Înainte si
dupã Traian". Expozitie
deschisã la "Museo
dei Fori Imperiali (Mercati di Traiano)"
între 17 decembrie 2010 si 3 aprilie
2011
O vizitã virtualã ghidatã de prof.
Mihai Barbulescu
|
Cum au
ratat romanii 5 kg de aur? |
|
În jurul
anului 300 p. Chr. soldatii romani construiau pe malul Dunarii,
la Hinova (jud. Mehedinti, în sud-vestul României),
o mica fortificatie. Peste aproape 1700 de ani, arheologii
au cercetat fortificatia romana si au constatat, cu stupoare,
ca la doar un metru distanta de fundatia incintei romane era
ascuns un mare tezaur. Într-adevar, erau bratari, coliere,
o diadema, mii de perle si de aplice pentru îmbracaminte,
în total aproape 5 kg de aur.
Prin urmare soldatii romani s-au aflat foarte aproape de o
descoperire senzationala. Dar n-au avut noroc. Ce-ar fi crezut
despre obiectele de aur daca le-ar fi descoperit ? Nu stim
cu precizie, desi autorii antici mentioneaza „descoperiri
arheologice” facute de romani. De exemplu, despre uneltele
preistorice cioplite din piatra credeau ca sunt materializarea
fulgerului divin al lui Iupiter, ca la locul unde cadea fulgerul
aparea un topor ori o alta unealta din piatra.
Daca romanii n-au avut noroc, au avut în schimb arheologii,
care au gasit astfel cel mai bogat tezaur din preistorie descoperit
vreodata pe teritoriul României. Tezaurul dateaza din
epoca fierului (Hallstatt).
|
Adevaratul pestisor
de aur |
|
Oare scitii,
aceasta populatie preistorica, originara din sudul Siberiei
si care, prin secolele VII – IV a. Chr, au înaintat
spre Europa, în nordul Marii Negre si apoi mai departe
pâna în Transilvania si Pannonia, cunosteau povestea
pestisorului de aur ? Cine n-a auzit de bogatele morminte
tumulare (kurgan) scitice din Rusia, în care regii scitilor,
acoperiti cu podoabe de aur, se înhumau împreuna
cu sotiile lor, cu servitorii, cu caii, toti ucisi cu ocazia
înmormântarii stapânului ?
Poate ca unui asemenea aristocrat scit i-a apartinut marea
garnitura din tabla de aur, lunga de aproape o jumatate de
metru, reprezentând o fiinta fantastica: un peste cu
cap de mistret. Este un exemplar tipic pentru rafinamentul
artei scitice din sec.IV a. Chr. Obiectul a ajuns, probabil
ca prada de razboi, într-o fortificatie apartinând
traco-getilor, la Stâncesti (jud. Botosani, în
nord-estul României).
|
Romanii si aurul
Daciei |
|
Cassius Dio,
un istoric roman din secolul al III-lea p. Chr., relateaza
ca înaintea razboaielor cu romanii, regele dac Decebal
ar fi ascuns tezaurul regal în albia unui râu
care curgea în apropierea capitalei sale, Sarmizegetuza.
Dar Bicilis, unul din apropiatii lui Decebal si unul din putinii
care stiau locul unde era ascuns tezaurul, a tradat secretul
romanilor, astfel ca acestia, la sfârsitul razboaielor
de cucerire a Daciei, în anul 106, au dus la Roma tezaurul
dacilor. Autorii din antichitate dau cifre astronomice când
vorbesc despre cantitatea de aur si argint din acest tezaur,
iar istoricul Jerôme Carcopino a tras concluzia ca era
vorba de 165 tone de aur si 330 tone de argint.
Oare romanii au pus mâna pe tot aurul dacilor ? E adevarat
ca forul lui Traian din Roma s-a construit din prazile uriase
de razboi aduse de împaratul învingator. E adevarat
ca unele scene de pe Columna traiana par sa ilustreze transportarea
acestui tezaur la Roma.
Iar arheologii nu mai stiau ce sa creada: toate bijuteriile
dacice pe care le descopereau erau din argint, ca si cum aurul
ar fi fost la daci monopol regal, depus în tezaurul
luat mai apoi de romani... Pâna când s-au facut
descoperirile senzationale din ultimii ani, de la Sarmizegetusa,
misterioasa capitala a dacilor, unica în lume prin sanctuarele
sale: bratari spiralate din aur, cu capetele în forma
de cap de sarpe stilizat, grele de aproximativ un kilogram
fiecare... Deci nu tot aurul dacilor a fost descoperit de
romani. Arheologii mai au, prin urmare, mult de cercetat si
sperante în descoperiri spectaculoase.
|
La Germisara, ca la
Fontana di Trevi |
|
Romanii au amenajat
la Germisara (azi Geoagiu, jud. Hunedoara, în sudul
Transilvaniei) izvoarele termale, construind un complex termal,
cu patru bazine sapate în stînca, cu canale de
deversare, cu spatii sacre etc. Izvoarele cu proprietati curative
de aici erau puse sub protectia Nimfelor, dupa cum dovedesc
ofrandele descoperite. Într-unul din bazine s-au descoperit,
în nispul de pe fundul bazinului, peste 600 de monede,
aruncate de vizitatori. Sperau, probabil sa se întoarca...
Tot acolo, pe fundul unui bazin, s-au descoperit opt placute
votive din aur, dedicate Nimfelor si zeitei Diana. Asemenea
ofrande din tabla de aur sau argint, cu forme inspirate de
elemente vegetale, sunt cunoscute în Imperiul roman
prin câteva zeci de descoperiri. Lotul de opt piese
de aur de la Germisara este printre cele mai bogate din lumea
romana.
|
Ce tezaur, ce istorie
! |
|
La Pietroasa
(jud. Buzau, în nord-estul Munteniei) doi tarani, în
1837, au descoperit întâmplator cel mai celebru
tezaur antic de pe teritoriul României. Deoarece printre
piese se aflau câteva fibule acviliforme, tezaurul e
cunoscut cu denumirea populara „Closca cu puii de
aur”. Tezaurul este compus din vase si podoabe
de aur. Initial avea 22 de piese, din care se pastreaza acum
doar 12, cântarind 19 kg de aur. A apartinut casei regale
vizigote sau ostrogote si a fost ascuns probabil în
prima jumatate a sec. V p. Chr.
Tezaurul a cunoscut o istorie zbuciumata. Descoperitorii au
murit în închisoare, în timp ce cumparatorul
tezaurului a scapat, desi distrusese si vânduse o parte
din obiecte. Tezaurul a intrat astfel în posesia statului
român si a fost atractia principala a pavilionului românesc
de la Expozitia Internationala de la Paris, din 1867. Câtiva
ani mai târziu, un student în teologie fura tezaurul
din muzeul de antichitati din Bucuresti. A fost gasit la student
acasa, ascuns în pian... În 1884 obiectele au
scapat miraculos dintr-un incendiu. În timpul primului
razboi mondial, tezaurul României este trimis în
Rusia, spre a fi pus la adapost. Dar dupa revolutia din 1917
din Rusia, relatiile româno-sovietice devin încordate
si Uniunea Sovietica a confiscat tezaurul românesc.
Abia în 1956 o parte din tezaur este restituit României.
Printre altele, s-a întors „acasa” atunci
si „Closca cu puii de aur”. |
Europa, sec. V p.
Chr.: aceleasi podoabe la toti „barbarii” germanici |
|
La Apahida (jud.
Cluj, în centrul Transilvaniei) s-au descoperit întâmplator,
în 1889 si în 1968, doua morminte de înhumatie,
apartinând, dupa inventarul lor fastuos, unor regi germanici,
probabil gepizi, din sec. V p. Chr. În cel de-al doilea
mormânt, obiectele de aur cântaresc aproape 2,5
kg. Cel înmormântat era un barbat deosebit de
înalt (190 cm !).
În primul mormânt fusese îngropat regele
Omharus, sau Omahar (numele e scris pe un inel). Podoabele
acestuia sunt foarte asemanatoare cu acelea descoperite în
mormântul regelui franc Childeric (decedat în
anul 481 si înmormântat la Tournai, Belgia). Probabil
ca aceste podoabe erau lucrate în Imperiul roman (poate
în ateliere constantinopolitane), la comanda speciala
a aristocratiei „barbare”. Pe aur se aplicau pietre
semipretioase colorate, montate „cabochon” si,
mai ales, în tehnica „cloisonné”.
Unele descoperiri (fibula de aur cu semnul crucii în
mormântul lui Omharus, fibula imperiala romana cu onix
dintr-un tezaur de la Simleu Silvaniei, Transilvania) erau,
probabil, daruri pe care împaratii romani le faceau
acestor sefi „barbari” ce dobândisera statutul
de federati ai Imperiului roman.
|
O printesa gepida
din Transilvania |
|
Spre anul 500
p. Chr., castrul legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa
(azi Turda, în Transilvania centrala) era în parte
ruinat, caci legiunea îl parasise înca din timpul
împaratului Aurelian (270 – 275). Printre constructiile
semiruinate s-au adapostit gepizii, o ramura a gotilor. Fostele
terme din castru, un edificiu impunator, erau înca în
picioare si poate ca fusesera transformate în „palatul”
unui sef gepid, asa cum s-a întâmplat si în
alte orase din Imperiul roman unde patrunsesera „barbarii”
germanici în sec. V p.Chr.
Aici, în fostele terme ale castrului legionar, a fost
înmormântata la sfarsitul secolului al V-lea,
ori la începutul secolului VI, o aristocrata gepida.
Fusese îmbracata cu o camasa sau rochie lunga de in,
brodata cu margele din stica în dreptul bustului. Rochia
se încheia în fata cu un snur de care atârnau
margele mari din chihlimbar. Peste rochie avea un „peplos”
de lâna, prins pe umeri cu doua fibule uriase (lungi
de 25 cm) din argint. La brâu avea o centura cu o catarama
din aur, argint si pietre semipretioase (almandine, o specie
de granate). De aceasta centura erau atârnate o oglinda
de metal si un pieptene de os. În urechi purta cercei
de aur cu almandine. Din încaltaminte s-au mai pastrat
cataramele de argint. Apoi întregul corp a fost acoperit
cu un giulgiu de in si depus într-o groapa îngusta,
chiar în fostele latrine ale termelor... Femeia traise
vreo 35-45 de ani, fusese mica de statura si, spun antropologii,
nascuse de mai multe ori.
Cine a fost ? Datorita podoabelor cu care fusese îngropata,
care însumeaza aproape 700 g de argint si vreo 30 g
de aur, trebuie sa o consideram o aristocrata. Poate ca era
o „ruda mai saraca” a regilor germanici îngropati
la Apahida, la vreo 40 km departare de Potaissa. În
mormintele lor, podoabele din aur erau mult mai consistente.
Dar am putea-o asemana pe printesa de la Potaissa cu un personaj
istoric cunoscut: Arnegunda, sotia regelui franc Clothar I,
asadar nora lui Clovis. Aceasta a murit pe la 565 –
570. În mormântul ei de la Saint-Denis s-au gasit
doua fibule, cercei, o catarama, trei ace si un inel, care
cântareau vreo 400 g de argint si 120 g de aur. Caci
„barbarii” erau cu totii, cum spunea Ammianus
Marcellinus despre huni, „aprinsi de o nemarginita lacomie
pentru aur”...
|
|
|
|